Extrovert Blog

 

   No, de ieri ma doare-n p**a de tot. Si vad ca functioneaza.

 

   Toate articolele cu titlul NECENZURAT au fost nepublicate deoarece… asa am simtit. E momentul perfect sa public o parte din ele, caci si-au pierdut din valoare.

 

   "Exista ceva mai puternic decat toate armatele lumii, iar aceasta este o idee careia i-a sosit vremea." (Victor Hugo).

 

 

Vama- 17 ani
Asculta mai multe audio Muzica

 

 

 

   Trecand cu gandul peste tot ce doare, am revazut un fost prieten. O parte din trecut, o parte ce a ramas o amintire, o parte ce m-a schimbat. Spre surprinderea mea, revederea a fost una cat se poate de normala, chiar prea normala; la fel si sentimentele mele, care pentru prima oara, la vederea ‘lui’, nu au tresarit, cum faceau dintotdeauna. Partea frumoasa e ca ne iubim ca doi prieteni (si aici tin sa precizez ca nu aberez deloc), acum radem de trecut impreuna, suntem doar doi prieteni ce-si amintesc cu drag de o amintire draguta.

   Mi-a facut bine aceasta revedere, caci acum sunt sigura de sentimentele mele. Stiu exact unde-mi arde inima, stiu pentru ce si pentru cine. Stiu pentru ce sau cine ma aprind intr-un mod ciudat de bizar. Cu siguranta, desi mi-as dori sa ma insel, pentru ceva ce nu isi are nici cel mai mic sens, pentru ceva ce nu merita. Insa nu imi pare rau, caci stiu ca timpul va vorbi in locul meu, va ajunge acolo unde eu nu am avut curaj sa tintesc, va arata in locul meu tot ce simt astazi si tot ce as dori sa spun.

    Ca am facut tot ce am putut si tot ce mi-am permis, sunt sigura. Ca nu am ce sa regret, ca stiu ca nu am gresit, ca stiu ca am fost cinstita. Asta ma ridica, plus gandul ce duce la viitor, speranta de luna viitoare poate, acelasi timp ce-si lasa amprenta in tot locul; acelasi timp mult asteptat.

   Astept, inca, datoria ce trebuie facuta. Astept si peste 10 ani sa o aud. Azi poate schimba multe, maine nu stiu.

 

   Ma simt cu un strop mai bine. Ma resemnez.

 

   Cica am luat tot ce aveam. Ce aveam?

   Dintr-un colt, imi privesc colegii cei dragi si vad in fiecare privire cate-un sentiment. De dor, de nebunie, de tristete, de acel ceva care aminteste si rascoleste trecutul. Vad in fiecare om o parte inchisa, intunecata…

   Totul e, astazi, atat de gol.

   Sunt doar o umbra in jurul lor, ei nu ma vad, nu ma observa. Ii privesc in tacere si observ diferente enorme intre calitatea vietilor. Ma intreb de ce, dar am o parte din raspuns in intrebarea "In viata ta, ai facut ceva ca sa iti fie mai bine?". Desi toate sunt triste azi, sunt teoretic constienta ca sunt de fapt eu de vina sau mintea mea, care ingreuneaza totul. Chiar si privelistea exteriorului.

   Oriunde merg, zaresc acelasi cer umbrit de acelasi nor, pe care il urasc atat de tare. Acelasi aer atat de toxic.

   Ma regasesc in colega ce-mi e prietena; zambeste si rade cum o faceam impreuna odata. Ma roaga mereu sa nu-i uit sufletul, ma inspira, o iubesc. Ma-ntreaba ce scriu, ma vede, ma simte un sfert, face scoala sa radieze, picteaza-n mov, ma face si-mi spune sa pot.

   E doar o zi de marti, o dimineata singura, goala. Sunt aici, in vechea scoala, cautandu-ma in fiecare centimetru din clasa, Pamant.

Ma caut mereu, sa ma gasesc aici, unde nu am fost niciodata.

 

   Nu sunt. Ma astept. Te astept.

   P.S. 10:18 am

 

 

   De ce oare ni se deschid ochii la greu? Cineva acolo sus, imi deschide ochii atunci cand sunt jos. Acum apreciez un simplu "ciao", pe care ieri l-am ignorat, un simplu zambet care imi aprinde toate simturile, o singura privire…

   Ma ataca orice. Sunt cea mai sensibila fiinta din lume si mi ciuda de mor ca intru in starea asta total anormala. Innebunesc.  

   Sunt deprimata, probabil, si nu imi pasa de nimic, incepand cu mine.

   Cel mai tare ma deprima gandul ca maine e o alta zi. O zi in care, la fel ca azi, ca ieri… o sa fiu neutra fata de tot. Nu vad nimic in viitor. Nu vad ziua de maine, nu gasesc nimic interesant, daramite placut.

Nu inteleg prea multe lucruri ce-mi umple capul si imi incetineste mintea. Nu gasesc concentrare asupra nimic, nu imi mai gasesc cuvintele. Tot ce imi dadea placere, acum ma intristeaza.
  

   Timpul e cel mai mare dusman al meu.

   Sunt alt om, sunt inconstienta, am mintea noua, care e manipulata de vechea inima. E doar o stare, nu sunt eu asta. Imi vreau viata inapoi, vreau tot ce-i al meu.

   Sunt lasa, caci as vrea sa adorm vre-un an, sa ma trezesc uitata.

 

    Sunt un strain in proria-mi viata. Un strain pierdut.

 

 

   M-am trezit acum vreo trei ore, adica apx 4am. M-am trezit cu tine-n gand, in vis, in tot…

   Nu mai zbor, cum faceam odata, caci mi-ai frant aripile, nu imi mai permit sa visez, nu mai respir un aer violet, acum e intunecat.

Te simt atat de departe, si alerg in urma ta, sa mai salvez o ultima speranta, sa nu o las… sa o gasesc in tine si s-o traiesc ca pana acum. Sa-mi faci frumoasa dimineata.

   As vrea sa te simt ca un bun prieten, caci asta ti-ar face mai bine, sa nu-ti mai daruiesc sufletul si inima, caci nu le vrei. Sa iti dau doar ce cauti, nu tot.

   Mi-e frica sa-mi ies din vraja ta, caci iubesc valul ce ma cuprinde atunci cand te zaresc, cand te privesc… si tu nu stii.

Ma pierd in priviri, ma pierd oriunde merg, te vad oriunde, oricand. Nu esti. Cand esti, sunt fericita.

   Ma vad atat de slaba si atat de neputincioasa incat nu ma recunosc. Nu imi e rusine sa recunosc ca iubesc. Sunt alt om, iubesc si imi promit, din nou, sa uit tot inceputul dulce. Imi promit sa trec din nou, sa nu mai lupt.

   Sunt doar eu si cu mine.

   E cea mai trista dimineata, dupa cea mai trista noapte.

 

   Ce se intampla in momentul in care nu poti iesi din acel tunel rece si sumbru? Si tot astepti capatul lui cu nerabdare, lumina de la finalul acestuia, care nu apare. Ce se intampla cand ajungi sa crezi cu tarie ca ai intrat intr-un tunel permanent din care nu vei mai iesi?

   Ce se intampla cand moare pana si ultima speranta?

   Cand realitatea este subliniata si ingrosata de 193 de ori si nu o poti ignora.

 

   ‘Draga X, mult timp ai incercat sa imi deschizi ochii si totusi mi-ai spus sa ii inchid in favoarea ta. Mult timp, din perspectiva mea, mi-ai aratat ce fel de om esti si ti-ai lasat descoperite si partile negative, la fel cum ai reusit sa ma faci sa le iubesc.’

 

   Cand te trezesti alt om de pe-o zi pe alta, si iti dai cu capu’ de toti peretii caci te surprinzi pe tine insuti cu noua ta ‘personalitate’. Si cauti in fiece vechea ta personalitate si vechiul X, de care te-ai indragostit odata…

 

   ‘Mi-ai strigat mai mult de cat as fi fost pregatita sa aud. Mi-ai spus la microfon ca iubirea ta nu e nici un sfert din iubirea mea. Totul doar pentru a-ti invinge frica de a nu te face inteles in fata mea.

Mi-ai smuls inca o parte frumoasa pentru care pana ieri luptam cu o lume-ntreaga. Mi-ai luat totul, acum ma ai asa cum nu ma vrei. Ma ai toata.’

 

   Oare e un stil de viata suferinta? Si daca da, de ce nu te poti abandona de acest stil? De ce iubeste, de ce sufera, de ce plange cand poate sa rada atat de usor? De ce alege calea mai grea? Noi dramatizam si realizam, doar ca nu ne putem opri, caci ne dam dreptate.

 

   ‘Niciodata nu ai gresit asa cum ai facut-o acum. Traiesc in cel mai trist Univers.’

 

Dj Project – Departe de noi
Asculta mai multe audio Muzica

 

   

 

   Nu voi mai scrie un timp.

   Nu vreau sa comentez mai mult.

   Voi reveni.

  

 

 

 

   Sunt un om de nimic. 

   Am uitat de ziua lu’ mama.

     

  

   No, cred ca m-am decis. Am sa aman intr-un fel sau altu’ o decizie, care nu imi apartine in totalitate, si am sa-mi gasesc o noua prioritate, caci asta-mi manca’ viata.

  

 

   Tot ce imi doresc in momentul acesta este ca maine sa dispar. Maine, timp de 24 de ore sa nu exist. Sa adorm astazi si sa ma trezesc luni. Si luni mi-as dori sa dispar. Si marti si miercuri si… pan’ la anu’.

   De ce anume fug?

   In primul rand de emotie, apoi de schimbari, de frica ce ma urmareste, de teama de a nu gresi din nou, de minciuna, de adevar, de sentimente, de drama, de dragoste, de aparitia dorului, de aparitia naivitatii, de aparitia sensibilitatii.

   De toate sentimentele ce o sa ma apese maine.

   Mi-e frica de ziua de maine, caci maine s-ar putea sa nu stiu sa aleg si sa deosebesc binele de rau. Si e suficient un "da" sau "nu" sa-mi schimbe drumul pe care pana acum l-am ales si il urmez.

   Nu mai vreau sa ma schimb, desi as avea o gramada de motive. Nu mai vreau deoarece vreau sa imi cunosc viata.   

   Nu vreau deoarece refuz sa pierd din oamenii dragi, la care am investit atata timp si sentimente.

   Chiar nu vreau.